SUPERB:Trofeu de calitate

https://manusidinpieleaclientului.wordpress.com/2012/02/05/superbtrofeu-de-calitate/

Trofeu de calitate
de Florin Toma

Eiii, na, că taman acuşi, la „Trofeul Calităţii”, s-a potrivit de i s-a înfundat! Ba, mai mult, fiindcă aşa se întâmplă întotdeauna atunci când Dumnezeu îşi bagă voinţa, iar Necuratul coada, aflaţi că există ceva ironii subliminale aici, în acest fericit caz. De ce fericit? O să vedeţi!
Prima ar fi ziua de luni, 30 ianuarie – ziua cu pricina – în care s-au petrecut două evenimente cu substanţă în alcătuirea semantică a întâmplării. Unul: s-au aniversat 160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale, în operele căruia Adrian Năstase a jucat neobosit de când a apărut în spotul de lumină al panaramei politice dâmboviţene (şi a trecut prin toate situaţiile de protagonist, de la comedii precum „Scrisoarea pierdută”, „D’ale carnavalului”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” sau „O noapte furtunoasă”, până la poze serioase, să zicem drama „Năpasta”!). Al doilea: acea zi fusese decretată de către nu ştiu cine (poate chiar de către celebrul „grup de cercetători britanici”, nu m-a interesat acest aspect!) drept cea mai fericită zi de luni de până acum, din acest secol. Ironia, deci, ca să n-o mai lungim, se simte de la o poştă!
A doua s-ar lega de cuvântul „trofeu”, atât de drag acestui vânător înrăit, lider naţional al vânătorilor (cât a fost prim-ministru, era nelipsit de la tradiţionalul măcel anual de la Balc, patronat de Ţiriac!). El defineşte, pe faţă, atât denominaţia acelui premiu, chipurile, acordat unei firme fruntaşe din construcţii, cu banii întorşi spre puşculiţa candidatului – reţinem, totuşi, cu nevinovăţie, „parfumul” de lemn al limbii, amintind de nemuritorul „Panou de Onoare” – cât şi, dar, de astă dată, uşor pervers şi ascuns, dorinţa nemărturisită a lui Năstase, dar iute ca un stigmat ţâşnit din aroganţa nepotolită, de a încununa campania din 2004 cu cel mai râvnit trofeu din panoplie, şi anume, acela de a deveni preşedintele României. (NOTĂ: Ne-a trecut glonţul pe la ureche atunci, fiindcă, dacă ne amintim, Năstase avea un avans considerabil faţă de Băsescu, înainte de al doilea tur de scrutin, ceea ce a permis doamnei Dana ca, în intervalul dintre cele două tururi, să meargă de urgenţă la Vila Lac 3 – aleasă ca reşedinţă oficială a preşedintelui României – şi, însoţită de o ciurdă de prietene, decoratori şi arhitecţi – să aleagă pe gustul ei culorile ce se impuneau pentru perdelele şi draperiile de acolo… Dar n-a fost să fie… de altfel, Traian Băsescu ne-a obişnuit – însă asta ar putea fi o altă temă de dezbatere – cu câştigarea „la mustaţă” a tuturor competiţiilor politice la care a participat!!).
Iar a treia vizează, normal, cuvântul „calitate”, aflat în titulatura premiului ce i-a adus atâta ghinion. Aşadar, trebuie să recunoaştem că aceasta, calitatea, a însemnat mai mult decât o constantă specifică, ea a fost realmente un calificativ banal, cumplit de obişnuit în viaţa şi gusturile, în opiniile şi cultura, ba, chiar am spune în rafinamentul aristocratic, ce l-au însoţit pe Adrian Năstase pe durata întregii sale existenţe, adică de la naştere şi până acum, în perioada premergătoare intrării sale la pârnaie.
Casele multe, opulente şi stabile, infinitul număr de tablouri de pe pereţii acestora (originale, dar, din păcate, şi multe copii!), nenumărate alte opere de artă, chinezării şi „poterii”, apoi ideile sale novatoare (niciodată prea năzdrăvane, dar, în schimb, mereu spilcuite), bibliotecile burduşite cu cărţi legate-n piele de Cordoba, hărţile din colecţia sa de o inestimabilă valoare (teoretică şi practică!), după aceea, ce să mai spun, garderoba sa exorbitantă şi perfect acomodată cu vremurile, cu moda, cu ieşirile şi, bineînţeles, cu veniturile, tiradele necruţătoare, împodobite cu cuvinte alese din cele mai elegante rezervaţii lexicale (unele dezmierdătoare şi suspect de caline, altele iuţi ca damful de ceapă din pătura cazonă!), apoi, Doamne, cum era să uităm!… arsenalul său de bărbat omnipotent, în care, la loc de vază stau nepreţuitele sale puşti de vânătoare şi costumaţiile aferente pasiunii cinegetice, în fine, discursurile sale derutante, arogante şi galante, ba chiar aş îndrăzni să spun că şi vocea sa moluscoidă, gasteropodiană, emolientă, onctuoasă şi insesizabil concupiscentă (trădând tainice tentaţii de aplecare spre desfrâu onorabil!) – toate acestea câte le-am înşirat (şi gândiţi-vă câte nu s-au spus!), toate sunt atinse, sunt mângâiate în cea mai ardentă intimitate a lor de ceea ce se numeşte îndeobştecalitate (ce frumos ar fi fost, ce potriveală s-ar fi „nimerit”, dacă acest cuvânt, calitate, ar fi avut etimologia în gr. kalos, adică frumos, dar nu, el vine clar din latinescul qualitas, qualitatis!). Astfel că Adrian Năstase, el însuşi – decriptat în cheia eticului inevitabil pe care-l pretinde calitatea – este un câştig al acesteia. Un veritabil „trofeu” (sau trofie, adică nutriţie, stare de nutrire?!!) al calităţii.
Dar, dacă tot am bătut monedă până acum pe „Trofeul Calităţii”, să nu credeţi că am bătut şi apa-n piuă. Prin urmare, trecem la alte desluşiri. Aşadar, repet: „Trofeul Calităţii” era o manifestare, ca un fel de întrecere pe ramură (ramura construcţiilor!), iar participarea la acest concurs iniţiat de Inspectoratul de Stat pentru Construcţii se făcea pe bază de taxă. Persoanele fizice trebuiau să plătească 500 de lei, iar firmele – 1.500 de lei. Aşa s-au strâns (de fapt, a strâns!… cine? Irina Jianu, fosta şefă a INS şi „colaboratoare” cu Adrian Năstase în tot ceea ce ţinea de casele construite pentru el!), deci, aşa s-au strâns 1,6 miliaone de euro, bani care n-au intrat niciodată în conturile INS. Ci au fost direcţionaţi spre stafful de campanie al candidatului Adrian Năstase, din care s-au cumpărat, conform formulei inculpatului, la bătaie de joc totală şi bagatelizare maximă: „pixuri, fulare şi căciuli”. Un tupeu cu care demult eram obişnuiţi la fostul prim-ministru dintre 2000 şi 2004. Trufie şi batjocură care, multă vreme, i-au ţinut de cald.
Ei bine, pentru acest „mizilic” ce trebuia să intre în conturile INS, transformat însă cu dibăcie în „pixuri, fulare şi căciuli” – şi după un proces care a durat şapte ani, care a necesitat (la dorinţa şicanatoare a avocatului apărării) audierea a 974 de martori (numai la procesele de la Nürnberg au mai fost audiaţi atâţia martori!) şi care, din amânare în amânare, se apropia cu paşi repezi de prescriere – Adrian Năstase a primit o lovitură năucitoare. Completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis (cu scorul de 2 la 1 – Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan au votat pentru, în vreme ce Cristina Rotaru a votat direct pentru achitare!) condamnarea acestuia la doi ani de închisoare cu executare, interzicerea unor drepturi, precum şi plata, alături de ceilalţi inculpaţi, a 3,3 milioane lei. Nefiind definitivă, hotărârea poate fi atacată în recurs la un complet superior al ÎCCJ, format însă, de astă dată, din cinci judecători.
Şocul este cu atât mai puternic cu cât Adrian Năstase mai avusese parte, recent, de un alt proces, „Mătuşa Tamara”, soluţionat însă favorabil, prin achitare (iar, acolo erau acuze grele, de spălare de bani şi criminalitate financiară!). Normal, spre indignarea întregii ţări, dar şi spre bucuria inculpatului, care, imediat a declarat că, iată, s-a făcut dreptate, Justiţia şi-a făcut datoria (poate tocmai fiindcă procurorii au cerut pedeapsa cu suspendare!… deci, vă daţi seama ce circăraie!), pentru că el, normal, este nevinovat. Preluând mental aceeaşi paradigmă a succesului, Năstase a crezut că din nou „Justiţia îi va face dreptate”. Numai că, surpriză! Închisoare cu executare. Bineînţeles că verdictul a fost contestat imediat, pe toate vocile, de către proaspătul condamnat, pe la toate posturile de televiziune, unde s-a plâns – uneori, până aproape de caraghioslâc, penibil şi umilinţă – fireşte, de Justiţia română, care ascultă de ordinele lui Băsescu, repetând până la obsesie caracterul politic al hotărârii… Recunoaşteţi, un discurs de „calitate”!
Chiar dacă nu l-au văzut intrând la puşcărie – în ziua de 30 ianuarie, cea mai fericită zi de luni a acestui secol – „suporterii” lui Adrian Năstase îi amintesc acestuia că, tot urmare a „Micii Reforme în Justiţie” (care impune celeritatea în procesele de mare corupţie!), acesta trebuie să se prezinte într-un alt proces, numit „Zambaccian”, după numele străzii unde şi-a construit un ditamai blocul!). Proces în care e acuzat tot de corupţie… Până atunci, însă „trofeul” tremură!