Radu eodoru – Romania ca o prada. Capitol 3: Iudaizarea Statelor Unite ale Americii BY deveghepatriei

Am afirmat că fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal internaţionalist, nu poate fi analizat decât global. Iudaizarea Europei a fost interdependentă şi conjugată în timp cu iudaizarea Statelor Unite. Fenomenul s-a dezvoltat în proporţie geometrică în Statele Unite şi în proporţie aritmetică în Europa. Cauza principală a acestei deosebiri în viteza de propagare a iudaismului pe cele două continente, ca şi deosebirea de escaladare a evreimii la toate dimensiunile şi ierarhiile financiar-economice, politice, sociale, culturale şi propagandistice stă în deosebirea radicală a structurilor statelor europene faţă de statele americane. Europa este continentul multirasial al statelor naţionale care şi-au edificat structuri socio-politice, economice şi culturale specifice tendinţelor interne şi valorilor unei etnii bine consolidate vreme de milenii într-un spaţiu geografic perfect delimitat, fapt care a dat naştere unor popoare şi naţiuni politice cu istorii specifice, cu limbi, obiceiuri, credinţe, mo­rale, culturi şi arte originale, cu mecanisme de semnificare specifice şi originale care prescriu un fel de regulă conduită în Spania ibero-arabă să zicem şi alte reguli de conduită în Norvegia vikingilor sau la geto-daci. Pe măsură ce popoarele europene au devenit naţiuni politice şi-au creat sisteme de valori care le-au orientat opţiunile şi deciziile politice având ca element social, dinamic şi revelator apărarea şi promovarea NAŢIONALULUI. NAŢIUNILE POLITICE au devenit imense laboratoare de creativitate istorică. Unul din rezultatele principale ale acestei creativităţi este PATRIOTISMUL,-formă superioară de apărare şi conservare a naţiunii, bun spiritual şi moştenire istorică de suprema valoare morală, însumând de la zestrea mitologică până la cea religioasă întregul sistem de valori al naţiunii respective. Europa s-a prezentat imperialismului sionist ca o structură de celule vitale, ca un ţesut dens de nuclee de creativitate politică, economică, socială, culturală, spirituală, de valorificare intensivă a zestrei naţionale în graniţele naţionale şi pe teritoriul specific care a influenţat prin datele lui fundamentale, de la peisaj la climă, de la bogăţiile solului şi subsolului la numărul de zile însorite dintr-un an, la floră şi faună, a influenţat în mod original şi specific naţiunea, celula vitală respectivă. Una este arta gotică, alta cea bizantină. Exemplele ar coborî discuţia în sfera didacticismului. Alcătuite, dezvoltate şi con­solidate prin munca, creaţia şi jertfele sutelor de generaţii, naţiunile Europei se constituie în tot atâtea fortăreţe, cu atât mai greu de cucerit cu cât majoritatea populaţiei statului respectiv se ocupă cu agricultura fiind legată de pământ şi de mitologia respectivă, în uriaşul laborator al naţiunilor la nivel multisecular s-au diversificat funcţiile acestora, s-au asimilat experienţe proprii zonale şi continentale şi întregul complex sistemic s-a valorizat dialectic prin lupta dintre vechi şi nou, momentului unităţii contrariilor, deci al echilibrului, urmându-i în mod dialectic, momentul dezechilibrului. Aici cititorul este obligat să aprecieze că o NAŢIUNE alcătuieşte un SISTEM, adică un ansamblu de elemente aflate în interdependenţă şi interacţiune, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii. Privită sistemic, deci ca un SISTEM, NAŢIUNEA se caracterizează prin câteva proprietăţi principale cum ar fi: integralitatea – adică apartenenţa componentelor la ansamblu.(clasele şi păturile sociale, instituţiile fundamentale, reţeaua transporturilor, a comunicaţiilor, industria, agricultura, comerţul, sistemul bancar-financiar); autoreglareadeci capacitatea sistemului de a-şi autocorecta efectele perturbatoare; autoorganizareaadică posibilitatea sistemului de a reveni de la o stare de dezechilibru; ierarhizarea,ceea ce înseamnă că poate conţine părţile sale componente şi dacă hotărăşte, poate intra în componenţa altui sistem superior cum ar fi o alianţă multinaţională, să zicem.

Cu cât NAŢIUNEA ca SISTEM constituie un tot integrat al elementelor şi subsistemelor sale, cu o interconexiune activă, puternică şi fluentă a acestora, cu atât ea se prezintă ca o unitate cu o structură solidă care dinamizează însuşirile şi activează legile sistemului. Pentru evreime, prin excelenţă factor nedefinit ca SISTEM NAŢIONAL; ci ca SISTEM INTERNAŢIONAL, SUPRASTATAL, caracterizat doar printr-o religie comună şi prin posesiunea finanţelor suprastatale, supranaţionale, NAŢIONALUL constituie inamicul cel mai puternic care barează drumul spre realizarea Republicii Universale. Am văzut cum atacând din interior câteva Sisteme Naţionale din Europa, iudaismul a încercat să transforme continentul într-un sistem supranaţional dominat de evreime. Obstacolul principal după iudaizarea Occidentului 1-au constituit statele naţionale socialiste din Europa de Est aflate sub scutul militar al Uniunii Sovietice.

Al treilea război mondial declarat de iudeocraţia mondială cu centrul de putere în Statele Unite a câştigat câteva bătălii împotriva blocului socialist al statelor naţionale din Est, fără însă să câştige şi războiul. Dimpotrivă…

La argumentele de mai sus se adaugă faptul că în toată Europa, mai ales în evul mediu, minorităţile evreieşti din statele feudale au avut un regim restrictiv nu atât din motive religioase, cât mai ales din motive economice şi politice, majoritatea cămătarilor, a negustorilor, a speculanţilor în toate domeniile aparţinând comunităţilor evreieşti care au creat un fenomen de respingere din partea maselor autohtone. In unele state naţionale din Europa s-au declanşat fie persecuţii şi expulzări în masă, ca în Spania medi­evală, fie pogromuri spontane ca în Rusia ţaristă, atunci când specula şi cămătăria evreiască revolta populaţia unei anumite zone, sau când autorităţile luau măsuri represive împotriva anarhiştilor şi teroriştilor evrei, ca în Rusia ultimei jumătăţi a secolului trecut. Vreme de sute de ani s-a cimentat în statele naţionale din Europa o anumită viziune asupra evreimii, defavorabilă acesteia din punct de vedere religios, spiritual şi filozofic. Europa catolică, ortodoxă şi protestantă a respins mozaismul sectar, habotnic şi rasist. Statele naţionale europene s-au dezvoltat clădindu-şi civilizaţiile pe muncă productivă în agricultură şi mai târziu în industrie. Comunităţile evreieşti s-au dezvoltat şi îmbogăţit pe comercializarea şi specularea muncii pro­ductive a popoarelor pe teritoriile cărora s-au aşezat, constituind de la început cadrul unei formaţiuni suprastatale, neasimilându-se, nestabilind nici un fel de legături spirituale de continuitate istorică sau de solidaritate cu popoarele respective.

Relaţia evreilor cu Statele Unite este exact la polul opus celei cu Europa. Rezultat al unei emigraţii europene masive alcătuind un conglomerat de etnii, religii, limbi, culturi, obiceiuri care au intrat în interdependenţe unificatoare fără structuri statale consolidate, fără o religie de stat, coloniile din Lumea Nouă au fost deschise penetrării capitalului evreiesc, fără oprelişti. Ne reamintim că prima colonizare masivă au făcut-o englezii care între 1607-1733 au format 13 colonii; că aceste colonii protejate şi ajutate de Anglia au luptat cu stabilimentele franceze din Canada şi Louisiana şi că abia între 1775-1783 prin războiul de independenţă purtat împotriva Angliei, cele 13 colonii au constituit Statele Unite ale Arnericii sub preşedinţia lui George Washington care a deschis era preşedinţilor francmasoni. Emigraţia europeană şi mondială spre America de Nord a cuprins şi loturi masive de evrei care au întâlnit o societate în formare, neconsolidată, deschisă, având toate datele spre a putea fi subordonată economic capitalului financiar şi politic celor care posedau acest capital financiar. Nu facem aici istoricul emigraţiei evreieşti în Statele Unite începând cu fuga evreimii braziliene la New York unde guverna olandezul Peter Stuyvesant care le-a interzis intrarea în servicii publice şi să deschidă prăvălii. Mituind, corupând, infiltrându-se evreii au făcut din New York-ul interzis de Stuyvesant, cel mai puternic centru evreiesc din lume.

El este numit de evrei Noul Ierusalim, iar S.U.A. – Ţara Făgăduinţei prezisă de profeţi. In 50 de ani comunitatea evreiască din S.U.A. a crescut de la 50 000 de suflete la 3 300 000. Incepând cu teatrul şi terminând cu domeniul bancar-financiar, majoritatea industriilor şi a comerţului aparţine evreilor. Tot evreii stăpânesc cinematografia, audio-vizualul şi presa scrisă. Iudaizarea statului american şi subordonarea lui intereselor iudaismului internaţional începe odată cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv iudaice B’naiB’rith la New York în 1843, care în 1921 avea peste un milion de membri şi 726 de lojii răspândite în toată lumea, Terra fiind împărţită în 11 districte. Spre sfârşitul secolului trecut şi începând cu secolul XX, B’nai B’rith a dictat politica internă şi externă a S.U.A. preşedintele Clinton fiind emanaţia evreimii americane, principalii lui colaboratori politici şi privaţi fiind evrei. Doi dintre preşedinţii Statelor Unite aflaţi la conducerile acestora în două momente cheie ale istoriei mondiale, primul şi al doilea război mondial: Wilson şi Roosevelt au fost francmasoni supuşi lojei B’nai B’rith şi Alianţei Universale Israelite, Roosevelt însăşi fiind evreu şi reprezentând interesele puternicului centru de presiune al evreimii new-yorkeze. Dacă până la 1843 evreimea , din S.U.A., s-a mulţumit să cucerească sistemul eco­nomic de vârf al S.U.A., de prin 1870 a trecut la cucerirea posturilor cheie din administraţie. La început indirect, odată cu Wilson direct, prin numiri de evrei în posturi cheie ca acel Morgentau cu misiuni identice emisarilor evreo-americani din ultimele trei administraţii, însărcinaţi cu construirea cadrului juridic, economic şi politic al Republicii Universale. Morgentau a fost numit ambasador în Turcia, apoi în Mexic, a fost trimis ca intermediar în conflictul turco-armean, apoi Wilson 1-a trimis în chip de anchetator în aşa zisa pro­blemă a pogromurilor din Polonia împotriva evreilor. Odată cu Wilson şi prin intermediul lui Wilson, centrul de putere iudaic din S.U.A. dobândeşte statut de arbitru internaţional şi dirijează politica externă a S.U.A. funcţie de interesele şi strategiile Alianţei Universale Israelite. Exemplul cel mai tipic este crearea şi susţinerea necondiţionată a statului Israel, ca şi raporturile de subordonare ale S.U.A. faţă de acesta; ca să nu amintim deocamdată de construirea Ligii Naţiunilor (autor Wil­son) şi a Statelor Unite ale Europei, operă la care trudeşte din greu iudeocraţia internaţională spre a elimina inamicul principal care blochează drumul spre Republica Universală: Statele Naţionale Europene şi Asiatice. Un scriitor filosemit Wernert Sombart în cartea EVREUL ŞI CAPITALISMUL MODERN scrie: …Dacă America continuă să se dezvolte în aceleaşi condiţiuni ca generaţia trecută, dacă statisticile imigrărilor şi proporţia naşterilor la toate naţionalităţile rămâne aceeaşi, putem să ne imaginăm Statele Unite peste 50 de ani (n.a. asta înseamnă deceniile 7 şi sau 100 de ani ca o ţară locuită numai de slavi, negri şi jidovi, între care jidovii vor ocupa natural situaţiunea de conducători ai vieţii economice57.

Câştigul de cauză al evreimii americane în concurenţa cu celelalte grupe etnice ale emigraţiei europene, se datorează sprijinului financiar dat de conaţionali şi finanţa iudaică europeană, majoritatea emigraţiei creştine fiind săracă sau aparţinând unei categorii sociale supusă în ţările de baştină persecuţiilor politice sau religioase. Din start majoritatea emigraţiei evreieşti a acaparat principalele mijloace financiar -bancare, pe când emigraţia creştină, săracă, a trebuit să-şi clădească bunăstarea muncind din greu, vreme de câteva generaţii, fie în teritorii virgine, fie în ateliere şi fabrici. Statisticile americane îi indică pe evrei ca pe stăpânii a 70% din clădirile şi afacerile americane. Tot Wernert Sombart în aceeaşi lucrare: …eu susţin aserţiunea mea că Statele Unite (mai mult poate ca oricare ţara) este plină pana la creştet de spirit jidovesc. Acest fapt este recunoscut de cele mai multe cercuri, mai cu seamă de acelea care sunt mai în măsură de a forma o opiniune asupra acestui subiect… Faţă de acest lucru nu este oare nici o justificare pentru părerea că Statele Unite datorează însăşi existenţa lor jidovilor? Şi dacă este aşa, noi putem afirma cu atât mai mult că influenţa jidovească a făcut Statele Unite ceea ce ele sunt, adică americane. Deoarece ceea ce noi numim americanism nu este altceva decât, daca se poate zice astfel, spiritul jidovesc rafinat58.

Louis D. Brendeis în Justiţia Curţii Supreme a Statelor Unite, citez: … Să ne organizam, să ne organizam, să ne organizam până ce fiecare jidov se va găsi deasupra… ZIONISM pag. 113 -114..,59 Se ştie că în Statele Unite francmasoneria a făcut progrese repezi la vârful piramidei sociale. Avem obiceiul de a spune greşit că demnitarul este francmason, în loc să spunem că X este demnitar pentru că este francmason. Scriitorul Eduard Drumont despre francmasonerie: …Pentru cel care nu se pătrunde de ideea că franc­masoneria nu este decât o luptă inventată de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi realiza vechiul lor vis de dominaţie universală, francmasoneria rămâne o enigmă de neînţeles6o.

In 1930, Casian defineşte francmasoneria după cum urmează:… O asociaţie de societăţi secrete suprapuse care urmăreşte ca prin distrugerea civilizaţiei creştine ariene actuale şi înlocuirea ei cu o civilizaţie naţionalistă atee, având ştiinţa şi raţiunea drept religie, să stabilească dominaţiunea universală a rasei semite61.

Nu pot face un inventar de definiţii; dar din suma documentării reiese limpede că francmasoneria, gradele, anul ei calendaristic, anumite ritualuri şi simbolistica ei sunt în totalitate ebraice. Pe lângă capitalul financiar, evreimea stăpâneşte Statele Unite şi prin francmasonerie. Primul preşedinte al Statelor Unite, George Washington, a fost francmason. Francmasoni au fost şi preşedinţii Taft, Wilson, Hoover, F.D. Roosevelt, Truman, Johnson, Gerald Ford. Cel mai puternic dintre ei, F.D. Roosevelt, a cedat experimentului comunist, frate al francmasoneriei, popoarele Europei de Est. în revista L’EXPRES nr. 214 din 9 ianuarie 1992 sub titlul FRANCMASONII şi CUCERIREA ESTULUI se scrie: …Principiile fundamentale ale comunismului sunt principiile francmasoneriei, iar fenomenul comunist nu este altceva decât aplicarea pe teren a ideilor pe care francmasoneria le-a formulat timp îndelungat în tainiţele lojelor.

Din Statele Unite a plecat Troţki cu recomandări speciale şi tot de acolo, de la marii capitalişti evrei, i-au venit ajutoare masive în bani spre a pune în practică teoriile masonului Karl Marx, comunismul, primul pas spre Republica Universală. Spre începutul celui de-al doilea război mondial evreii din Statele Unite reprezentau 3,50% din totalul populaţiei, în schimb stăpâneau 70% din presă, 90% din confecţiuni şi din comerţul cu blănuri, 50% din comerţul cu mobilă, teatrul le aparţinea, din 3 medici şi 2 avocaţi unul era evreu. Scriitorul Emil Ludvig (Kohn), într-un interviu din L’HUMANITE nu cu mult înainte de a se sinucide: Noi suntem în Statele Unite o realitate. Din cele şase rase mai importante care alcătuiesc nu numai populaţia, dar şi structura politică şi economică a Americii noi suntem una de care se ţine seama… avem cuvânt hotărâtor în toate pulsaţiile de viaţă ale noului conti­nent62.

Ziaristul evreu Isak Markosson, la un banchet dat de AMERICAN LUNCHEON CLUB în relatarea ziarului belgian LA PATRIE: … Războiul nu este decât o întreprindere de afaceri colosale. Fără noi răscoalele nici nu s-ar putea face, fiindcă le-ar lipsi spiritul de organizare şi mijloacele financiare. Pregătirea tehnică o facem noi, finanţarea războiului ne aparţine exclusiv, în trusturile de arme deţinem 73%; în cele alimentare 67%; în consorţiile de echipament militar 92%; în materiale de drum de fier, pe şantierele navale sau în uzinele de avioane de la 50% la 94%. Puterea noastră în aceste trusturi – fără să vorbim de cele financiare fără de care nu se poate mişca nimic în lume – este de 87% în medie în tot ce priveşte pregătirea şi susţinerea războaielor. …Cu aceste arme în mână putem spune că de soarta războaielor hotărâm noi şi, în consecinţă şi de destinele naţiunilor respective63.

O SISTEMATIZARE NECESARĂ. Nomazi din ţară în ţară, din imperiu în imperiu, din Chaldeea în Egipt, în Asiria şi Persia, pretutindeni înrobiţi, batjocoriţi, huliţi şi izgoniţi din pricina spolierii la care supuneau autohtonii, combinata cu dorinţa de a-i stăpâni poli­tic, evreii s-au răspândit pe tot globul atunci când Titus, Adrian şi Sever au încorporat imperiului roman patria lor biblică. Istorie tragică începând cu 2000 de ani înainte de Hristos.

In imperiul bizantin comunităţile evreieşti au .trecut printr-un lung şir de persecuţii. Au cunoscut liniştea în lumea musulmană, în imperiul german sunt cunoscute colonii evreieşti ocupându-se cu comerţul pe la anul l 000. Când expulzaţi, când masacraţi în timpul Cruciadelor, când plătind taxe speciale, când ghetoizaţi în condiţii inumane ca în acelJudengasse din Frankfurt, când declaraţi sclavi perpetui cum a făcut-o Frederic al II-lea în 1231, evreii europeni au adunat o ură istorică împotriva statelor naţionale. Matei Corvin i-a izgonit, Maria Tereza le-a interzis intrarea în Imperiul habsburgic, abia sub losif al II-lea se emancipează prin Edictul de toleranţă din 1782. In Prusia câştigă emanciparea la 1812. Abia în a doua jumătate a secolului trecut, după iudaizarea Franţei, dobândesc libertăţi civice în statele germane.

In Franţa au trăit aceeaşi experienţă contradictorie, de la raporturi tolerante sub regii franci la expulzări sub merovingieni; în Anglia lui Richard Inimă de Leu şi Ion Fără de Ţară sunt obligaţi să poarte semne dis­tinctive, comerţul le este îngrădit şi supus unei fiscalităţi excesive.

In 1264 sunt ucişi în masă de către poporenii sâtui de jaful lor cămătăresc; cei scăpaţi sunt expulzaţi în 1290. Prima sinagogă se ridică la Londra abia în 1701. In Peninsula Iberică cunosc teroarea înainte de epoca hispano-musulmanâ, arabii îi tolerează şi prosperă vreme de trei secole, după Reconquistă se instaurează cenzura cărţilor ebraice, şi din 1391 călugărul Fernando Martinez îşi începe campania anti-iudaică urmată de masacre şi distrugerea unor comunităţi întregi. In timpul unirii Castiliei cu Aragonul prin Ferdinand şi Isabela, evreii creştinaţi cu sila, marranii, dovediţi nesinceri, sunt arşi pe rug. La 30 martie 1492 Sfântul Oficiu emite edictul de prescriere generală, prin care li se confiscă avutul şi li se interzice să ia cu ei aurul şi argintul. La 1497, Emanuel I expulzează din Portugalia aproape 300 000 de evrei, iar în 1498 sunt expulzaţi din regatul Navarrei. Statele şi cetăţile italiene au primit refugiaţii din Peninsula Iberică. In Polonia trăiesc în deplină libertate până sub Albert I, când sunt strânşi în ghetouri, iar în 1498 sunt expulzaţi din Lituania. Secolele XVI şi XVII sunt benefice pentru evreimea financiară din Polonia; dar la 1648 căzăcimea răsculată sub buzduganul hatmanului Bogdan Hmielniţki trece comunităţile evreieşti prin foc şi sabie.

Am făcut această scurtă incursiune istorică spre a lămuri cauzele urii nutrite de evrei statelor naţionale, în care, vreme de veacuri au suferit fie reperesiunea organizată a acestora pentru a-şi proteja supuşii de specula cămătarilor, negustorilor şi cârciumarilor evrei; fie pogromurile populaţiilor din anumite regiuni stoarse nemilos de către aceştia.

Reacţia comunităţilor evreieşti a fost organizarea, schimbul rapid de informaţii, dictatura vâtrfurilor religioase şi financiare care au dirijat comunităţile cu mână de fier, capitalizarea finanţei, constituirea organismelor iudaice suprastatale, iniţierea acţiunilor convergente pentru subordonarea guvernelor naţionale, construirea cadrului mondial pentru instaurarea puterii iudaice suprastatale.

O ANALIZĂ GLOBALĂ.



De obicei tratatele istorii sunt descriptive povestind evenimentele în succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor, bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionârii lor zonale, continentale şi mondiale. Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice,. ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar, folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.



Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv evreieşti B ‘nai B ‘rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.



Aş asemăna studiul structurilor şi evoluţiilor iudaice cu cosmologia. Adică cu obligaţia de a analiza ansamblul fenomenului pe baza unei cât mai mari cantităţi de informaţii furnizate de ştiinţele economice, sociale, istorice, religioase; aplicate la scară mondială, aşa cum cosmologia studiază universul în ansamblu, folosind de la astronomia extragalactică până la radiaţia centimetricâ izotopâ un întreg arsenal ştiinţific de ultimă oră. Conform acestei viziuni globale este interesant de urmărit fluctuaţia itinerantă a centrelor de putere sioniste cu începere de la organizarea revoluţiei franceze, etapă în care s-au pus în practică şi s-au testat strategii, tactici, metode şi instrumente conţinute dispersat în lucrările rabinice, distilate şi esenţializate în lojile masonice evreieşti. In viziunea autorului s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat pe loja francmasonică B’naiB’rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia iu deo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ. In Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un drum sângeros, plin de crime politice, războaie lo­cale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor, culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.



• FRANŢA. Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. In Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LEŞ FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990,‘, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a toujour pris ses responsabilites face a l’Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa, iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tipkidon.



Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit iluminism evreiesc sau Haskalah puiazâ în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză. Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27, ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o “cea mare”, secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre” Lozinca: “Avec Ies boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois” (cu maţele ultimului popă să ştrangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierele franc-masoneriei. Cahen în Archives-israelites (Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie: Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20 februarie 1790. Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte într-o şedinţă a franc­masonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau “casele” lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor 227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a Iui D’Argenson: la cour etait le tombeau de la Nation (curtea este mormântul naţiunii)33. După cum ştim că la 1788 deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în 1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest cazan so­cial a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.



La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările noului guvern, îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmâ. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o mare putere naţională şi europeană într-un stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei, Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în 1870 când se stabileşte aşa zisa republică demo­cratică sub guvernarea evreilor care-1 aduc la şefia guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi din Rusia şi Galiţia.

O ANALIZĂ GLOBALĂ.



De obicei tratatele istorii sunt descriptive povestind evenimentele în succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor, bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionârii lor zonale, continentale şi mondiale. Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice,. ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar, folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.



Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv evreieşti B ‘nai B ‘rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.



Aş asemăna studiul structurilor şi evoluţiilor iudaice cu cosmologia. Adică cu obligaţia de a analiza ansamblul fenomenului pe baza unei cât mai mari cantităţi de informaţii furnizate de ştiinţele economice, sociale, istorice, religioase; aplicate la scară mondială, aşa cum cosmologia studiază universul în ansamblu, folosind de la astronomia extragalactică până la radiaţia centimetricâ izotopâ un întreg arsenal ştiinţific de ultimă oră. Conform acestei viziuni globale este interesant de urmărit fluctuaţia itinerantă a centrelor de putere sioniste cu începere de la organizarea revoluţiei franceze, etapă în care s-au pus în practică şi s-au testat strategii, tactici, metode şi instrumente conţinute dispersat în lucrările rabinice, distilate şi esenţializate în lojile masonice evreieşti. In viziunea autorului s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat pe loja francmasonică B’naiB’rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia iu deo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ. In Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un drum sângeros, plin de crime politice, războaie lo­cale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor, culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.



• FRANŢA. Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. In Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LEŞ FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990,‘, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a toujour pris ses responsabilites face a l’Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa, iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tipkidon.



Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit iluminism evreiesc sau Haskalah puiazâ în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză. Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27, ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o “cea mare”, secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre” Lozinca: “Avec Ies boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois” (cu maţele ultimului popă să ştrangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierele franc-masoneriei. Cahen în Archives-israelites (Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie: Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20 februarie 1790. Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte într-o şedinţă a franc­masonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau “casele” lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor 227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a Iui D’Argenson: la cour etait le tombeau de la Nation (curtea este mormântul naţiunii)33. După cum ştim că la 1788 deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în 1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest cazan so­cial a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.



La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările noului guvern, îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmâ. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o mare putere naţională şi europeană într-un stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei, Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în 1870 când se stabileşte aşa zisa republică demo­cratică sub guvernarea evreilor care-1 aduc la şefia guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi din Rusia şi Galiţia.

Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit sclava finanţei şi a administraţiei iudaice, învăţământul, Şcoala Normală Superioară, Politehnica, Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de direcţie alţi 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XlV-lea toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exte­rior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi provocatori de avorturi, 95% erau evrei. ludaizarea Franţei interbelice tinde spre absolut în timpul cât evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet. Consecinţele iudaizării Franţei au dus la tragedia naţionala din iunie 1940 39.



Incheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: …Dumnezeu ne-a dat Franţei pentru a face din ea pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie binecuvântat… Suntem rasa superioară!40



*GERMANIA. In volumul MEMOIRES du CHANCELIER PRINCE DE BULOW (tome premier 1897-1902) Paris – Librairie Pion – publicat în 1930 după originalul în germană apărut în editura Ullstein, la pagina 10, viitorul cancelar al Germaniei wilhelmiene, care-a fost ambasador şi în România înainte de primul război mondial, reproduce o maximă favorită a prinţului de Hohenlohe, cancelarul căruia i-a succedat (Bismarck fiind în dizgraţia kaizerului la reşedinţa sa din J Friderichrache (1897)): Sunt trei puteri a căror ostilitate este stânjenitoare pentru oricare om politic: iezuiţii, francmasonii şi evreii41. Cum francmasoneria este o invenţie evreiască, ar rămâne după bătrânul cancelar, două puteri stânjenitoare pentru politicienii sfârşitului de secol XIX: iezuiţii (catolicismul în general) şi evreii. Germania cumplitelor tulburări postbelice cu începere din anii 1918-1920 ilustrează din plin această afirmaţie în ceea ce-i priveşte pe evrei. Unul din germanii care a analizat în profunzime lucrarea iudeo-masoneriei pusă în slujba distrugerii Germaniei ca stat naţional, unitar, a fost mareşalul Ludendorff care a publicat la Miinchen, în 1927 un volumaş de 96 de pagini cu următorul titlu în traducere românească: Desfiinţarea francmasoneriei prin destăinuirea secretelor ei, volumaş unde înserează şi următoarea afirmaţie: toţi francmasonii sunt lacheii evreilor. Ludendorff precizează rolul defetist al masonilor iudei în timpul primului război mondial şi în tulburările postbelice, identic cu rolul evreimii ruse în revoluţia bolşevică. Stăpânii primelor burse la Ber­lin, Frankfurt şi Hamburg au fost evreii. Asta n-a radicalizat poporul german, de o altă factură psiho-morală decât cel francez. Poporul german ordonat, iubitor de linişte socială, subordonat conştient marilor idealuri naţionale a fost apreciat greşit de iudeo-masonerie care 1-a tratat după aceeaşi reţetă ca pe francezi. Dacă în Franţa iudeo-masoneria a cucerit finanţele, economia, a demolat şcoala naţională şi armata, în Germania sfârşitului de secol XIX şi a primelor decenii din secolul XX acţiunea de iudaizare s-a izbit de o reacţie puternică a germanului de rând, fapt care a dezlănţuit asupra acestei ţâri tirul încrucişat al mass-mediei iudaizate din Europa şi SUA. Nimeni nu mai crede astăzi că primul război mondial s-a declanşat în urma atentatului de la Sarajevo. Prăbuşirea Germaniei wilhelmiene, marea dramă a războiului care a devastat şi îndoliat căminele germane sunt în bună măsură opera iudeo-masoneriei care planificase o revoluţie “proletară” condusă de evrei în Germania şi Rusia, ca o primă treaptă pe calea realizării Republicii Universale. Iată cum arăta conducerea Germaniei post­belice în vremea haosului “revoluţionar”. Ministerul de Stat a fost înlocuit cu un Cabinet compus din 6 înalţi funcţionari. Din cei şase, doi erau evrei şi deţineau ministerele cheie: Haase controla afacerile externe şi Landsberg ansamblul Cabinetului. Ajutorul lui Haase a fost un evreu-ceh Kautsky care în 1918 n-a avut nici măcar cetăţenia germană. Filiera “externelor” mai cuprindea pe evreii Cohn şi Herfeld. Ministrul de finanţe era evreul Schiffer avându-1 de ajutor pe consângeanul său Bernstein. Secretar de stat la interne – evreul Preuss; ajutor evreul dr. Freund. Reprezentantul guvernului pentru presă, evreul Fritz Max Cohen – fost corespon­dent al ziarului Frankfurten Zeitung la Copenhaga, în Prusia, Cabinetul era de asemenea dominat de evrei: la Justiţie – Rosenfeld. La Interne: Hirsch. Ministrul Tezaurului: Simon. Subalternii lui Rosenfeld de la Justiţie, aproape în totalitate evrei. Directorul Educaţiei, evreul Furtran. Ajutor evreul Arndt. Directorul Oficiului Colonial: Meyer-Gerhard. Departamentul Artelor: Kastenberg, Departamentul Aprovizionărilor de război: Wurm. Departamentul aprovizionărilor civile evreii prof. dr. Hirsch, consilier dr. Stafhagen 42.



Iată şi bravul comitet al soldaţilor, după moda din Rusia iudeo-bolşevicâ: în frunte evreul Cohen cu ajutoarele lui, evrei vajnici: Stern, Herz, Lowenberg, Frankel, Israellowicz, Lambenheim, Seligsohn, Katzestein, Laufenberg, Heimann, Schlesinger, Merz şi Weyl43.



Mai departe! Seful poliţiei din Berlin: Ernst – evreu; La Frankfurt evreul Sirizheimer; la Munchen – Steiner; în Essen – Levy. Preşedintele Bavariei – evreul Eisner, avându-1 la Finanţe pe Jaffe, la Comerţ şi Industrie -Brentano. în guvernul Saxoniei: Lipsinsky şi Schwartz; în cel din Wurtemberg: Thalhairher şi Heimann; în Hessa: evreul Fulda. în delegaţia germană pentru pace un roi de “experţi” şi “consilieri” evrei: Max Warburg, dr. von Strauss, Merton, Oskar Oppenheimer, dr. Jaffe, Bernstein, Rathenau, Wassermann, Mendelsohn-Bartholdi44.



O analiza atentă a felului în care iudeo-masoneria germană a acaparat presa antebelică şi imediat postbelică întrebuinţând-o ca pe un mijloc principal de destabilizare a poporului german şi a maselor soldăţeşti, cu deosebire o analiză a ziarelor Berliner Tageblat, Munchner Neuester Nachrichten şi Franckfurter Zeitung, toate conduse de evrei, va stabili că ele au pus în practică planul socialist-anarhiştilor iudei de a nimici statul german, ca pe ruinele lui să se ridice statul proletar condus de evreime. Dacă acestei analize îi adăugăm faptul că prin acapararea alimentelor şi a tuturor produselor de uz curent, prin dosirea lor şi apoi prin specularea lor sângeroasă pe piaţa neagră, comercianţii şi financiarii evrei au jefuit la sânge poporul german; dacă ţinem cont de declaraţiile lui Stroebel, citez: Eu susţin în mod sincer ca o victorie deplină nu ar fi în interesul social-democraţilor, şi la toate acestea corelăm acapararea posturilor cheie din ministerele cheie: interne, război, finanţe, educaţie-cultură-arte, comerţ şi industrie, externe, putem aprecia lucid, fără să aplicăm schemele şi sloganele iudeo-masonice, reacţia naţională a poporului german, al cărui exponent a fost Hitler; naţional-socialismul fiind o doctrină politică antidot la imperialismul suprastatal iudaic. O doctrină rasistă germană care s-a opus rasismului iudaic gata să transforme Germania într-o colonie evreiască. Victoria naţional-socialismului în Germania, anihilarea iudeo-bolşevismului, purificarea aparatului de stat ocupat în proporţie de 80% de evrei a făcut din Germania obiectivul principal al iudeo-masoneriei mondiale. A papagalici la infinit lozincile primitive lansate de propaganda evreiască fără a analiza în profunzime cauzele care au determinat naşterea naţional-socialismului este o greşeală grosolană, la fel ca greşeala grosolană care se face în aprecierea îngustă a fenomenului legionar din România.



Din această foarte sumară analiză a încercării iudeo-masoneriei de a subordona Germania aşa cum a făcut-o cu Franţa, din eşecul ei, din evoluţia interbelică a raporturilor dintre statele naţionale şi imperiul suprastatal iudaic pe cale de a se naşte având drept cadru organizatoric Societatea Naţiunilor, se configurează într-o schiţă explicită evoluţiile care au condus la cel de-al doilea război mondial, la triumful iudeocraţiei mondiale, la consolidarea ei post-belică şi la criza fundamentală prin care trece după victoria obţinută în războiul rece purtat o jumătate de secol împotriva statelor naţionale socialiste din Europa de Est. Victorie parţială şi, deocamdată, nesemnificativă.



Se pot aprecia Germania interbelică şi naţional-socialismul ca factori de reacţie ai naţionalului la agresiunea totalitaristă a imperialismului iudeu şi de menţinere a echilibrului european. Desigur că aşa zisele democraţii occidentale ar fi dispărut dacă ramura iudaică însărcinată de Sanhedrinul mondial ar fi reuşit să ducă până la capăt iudeo-bolşevizarea Germaniei, după ce iudeo-bolşevizase Rusia şi Ungaria.



Capitolul IUDAIZAREA EUROPEI nu poate fi înţeles pe deplin decât dacă cititorul reia textele cuprinse în capitolul VOCAŢIA IMPERIALISTĂ şi DOCTRINA IMPERIALISTĂ, confruntându-le cu punerea lor în aplicare de către iudaism în diferitele ţări europene. In aprilie 1919, George Pitter Wilson scria în revista englezească THE GLOBE. Citez: Bolşevismul reprezintă deposedarea naţiunilor creştine într-o asemenea măsură încât nici un capital nu va mai rămâne în mâinile creştinilor, pentru ca toţi jidovii să poată ţine lumea în mâna lor şi să domnească oriunde vor voi 45.



Cu acest citat trecem la:



*RUSIA. Vor sări în sus, vor blestema, vor tuna şi fulgera, mă vor acoperi cu ocări toţi corifeii marii revoluţii proletare din Octombrie, ca şi revoluţia franceză au fost în esenţa lor două sângeroase afaceri evreieşti, două etape istorice din planul strategic pe termen lung al înfăptuirii Republicii Universale conduse de evreime. Ca şi Revoluţia franceză, revoluţia din Rusia a avut ca bază economică, socială şi politică un com­plex de factori de care se ocupă istoria coafată şi machiată după necesităţi conjuncturale în ateliere academice cu titluri pompoase menite să ţină loc de argumente. Complex de factori explozivi speculaţi abil de evreime în dauna tragică a poporului rus. Să privim organizarea revoluţiei din Rusia profan, cu totul neacademic, folosind alte documente decât cele îndeobşte cunoscute. Iată unul dintre ele:



Stokholm, 21 septembrie, 1917



D-lui Rafael Scholan,



Iubite tovarăşe: – Banca, M. Warburg, a dat un acont pentru întreprinderea tovarăşului Troţky după primirea unei telegrame de la preşedintele sindicatului Rhein-Westphalien. Un avocat, probabil dl. Kestroffa obţinut muniţiuni şi a organizat transportul lor, în acelaşi timp cu al banilor… lui i se va preda suma cerută de tovarăşul Troţky.



Salutări frăţeşti!



Furstenberg46

Deci Warburg, mare bancher şi evreu-german, îi cadoriseşte lui Troţky-Bronştein evreu-rus o mare sumă de bani şi muniţiuni în vederea “întreprinderii” din Rusia. Fac abstracţie de istoria criminală a francmasoneriei ruseşti, de lojile crescute ca ciupercile după ploaie în vremea Ecaterinei cea Mare (1762-1796) de implicarea lor în asasinate politice, adică de o istorie ocultă cutremurătoare începând cu asasinarea ţarului Pavel I la 11/23 martie 1801, ştrangulat de francmasonii generalul-adjutant Argamacov, colonelul-prinţ Iaşvil şi contele Platon Subov. Evreul Leon Deutsch a tipărit în 1924 cartea: Die Rolle der Juden in der russischen Revolution47. Reţin pe lângă rolul esenţial al evreilor şi faptul că Gregor Peretz reprezentant al evreimii în mişcarea decembristă a obţinut promisiunea decembriştilor de a da drepturi egale evreilor, după răsturnarea ţarismului. Contenciosul ţarism-iudeo-franc-masoneria rusească şi europeană este atât de încărcat încât ar fi nevoie de câteva volume spre a-1 cuprinde. Reţin pentru cititori că Rusia datorită înapoierii sale de tip feudal şi al sistemului de guvernare autocrat, a fost aleasă încă din vremea lui Nicolae I ca obiectiv princi­pal al lojilor europene; iar ţarul care nimicise revoluţia ungară a franc-masonilor Kossuth, Bethlen, Klapka, Turr şi Puski (1848) a fost condamnat la moarte de lojile anarhiste şi otrăvit de către medicul său evreu Mandell. Acelaşi ţar a refuzat ofertele de împrumut ale lui Rothschild şi a dus o politică dură împotriva evreimii poloneze – de fapt galiţiene – care a trecut clandestin, în proporţie de masă în Moldova, invadând oraşele, târgurile şi satele. Aceleaşi loji anarhiste din Bruxelles, Paris şi Zurich, nemulţumite de emanciparea Rusiei sub Alexandru al II-lea, instruiesc tineri intelectuali evrei din Rusia în anarhism, atentate, terorism şi în… conducerea muncitorimii. Alexandru al II-lea, inteligent, cult şi progresist stricase prin reformele sale planurile francmasoneriei anarhiste. A fost condamnat la moarte de aşa-zisul comitet revoluţionar din Londra în 1876, planul asasinatului fiind întocmit de evreii Liebermann, Goldemberg şi Zuckermann. Atentatul feroviar din 1879 n-a reuşit, unul din terorişti, Hartmann, a fugit în Franţa. Cerându-i-se extrădarea, francmasonii francezi stăpâni acolo 1-au trecut în Anglia, unde a fost primit cu onoruri în loja “Filadelfilor”. O evreică, Hesia Helfmann îl ucide cu o bombă artizanală – semnificativ – după ce iniţiase o nouă reformă progresistă – crearea unei reprezentanţe naţionale consultative. Capitalul financiar evreiesc stăpânea Rusia cu începere de la Războiul Crimeii. între 1869-1883 datoriile Rusiei faţă de băncile evreieşti” au crescut de la 1,9 miliarde ruble la 3,2 miliarde. Alexandru al III-lea s-a constituit în ţinta evreimii ruse fanatizată de ură. De la blestemele rituale în sinagogi, la seria de atentate în lanţ, ţarul a fost supus tuturor manoperelor anarhiste de compromitere şi lichidare fizică. A fost otrăvit la Livadia, lângă Ialta, de medicul evreu Zaharin. Comandantul garnizoanei Moscova, generalul Trepov a fost asasinat de evreica Vera Sasulici, ministrul de interne Sipiaghin a fost asasinat de evreul Bogalepov; Stolîpin, primul-ministru, un reformator conservator cu o viziune largă în problema ţărănească, inamic al războiului împotriva Germaniei, a fost asasinat în teatrul din Kiev de evreul Mordkov Herşcovici-Bogrov la l septembrie 1911. Reiese limpede din această succesiune de asasinate comise de anarhiştii evrei asupra ţarilor şi conducătorilor Rusiei că ţara fusese aleasă drept teritoriu şi leagăn al revoluţiei universale. Nenorocirea a fost că Rusia s-a lăsat condusă de străini şi că abia spre sfârşitul vieţii lui Stalin, acesta a dezevreizat parţial uriaşul aparat de partid şi de stat evreiesc care a aruncat Rusia în marasmul iudeo-comunismului. închei această mult prea sumară trecere în revistă a rădăcinilor iudeo-masonice a “marii revoluţii din octombrie”, citându-1 pe un prieten apropiat al părintelui comunismului, evreul Karl Marx, la 17 noiembrie 1845 devenit membru al lojei anarhiste Le Socialiste din Bruxelles. Prietenul se numeşte Baruch Levy şi transcriu din ceea ce a publicat în Revue de Paris, 1835, IIpag. 574: Poporul evreiesc, în totalitatea sa, va fi Mesia el singur pentru sine. Dominaţia sa asupra lumii va fi realizată prin unirea celorlalte rase umane, prin înlăturarea frontierelor şi a monarhiilor care sunt pavăza particularismului (n.n. citeşte naţionalismului) şi prin înfiinţarea unei rebeliuni mondiale care va da pretutindeni drepturi civile evreilor. In această nouă organizare, fiii lui Israel, care de pe acum sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului, vor fi fără vreo rezistenţă, pretutindeni elementul conducător, mai ales dacă le reuşeşte să subordoneze masele muncitoreşti conducerii câtorva evrei. Guvernele naţiunilor care constituie republica mondială vor ajunge toate uşor pe mâna evreilor, cu ajutorul biruinţei proletariatului. Proprietatea particulară va putea fi atunci oprimată prin guvernele de rasă evreiască, care vor administra pretutindeni averea pu­blică. Astfel se va îndeplini promisiunea talmudului, că evreii, când va veni vremea lui Mesia, vor avea cheile pentru bunurile tuturor naţiunilor pământului. Primul război mondial, mai ales intrarea Rusiei în război împotriva Germaniei (contrar voinţei ţarului Nicolae al II-lea) a fost opera iudeo-masoneriei care bazându-se pe anarhiile preconizate a planificat bolşevizarea Rusiei, Germaniei şi a Imperiului Austro-ungar. Inchidem paranteza. Ne întoarcem la ajutorul dat de finanţa internaţională iudaică evreilor din Rusia pentru bolşevizarea ţării şi instaurarea dictaturii proletariatului, de fapt a iudaismului internaţional, un prim pas pe calea dictaturii universale.



Leon de Poncis a scris şi tipărit o carte interesantă tradusă în germană sub titlul: Hinter der Kulissen der Revolution. Berlin 1929, în care găsim în partea a doua la pagina 32 şi următoarele un raport al şefului serviciului de informaţii francez din Washington pe care îl reproduc parţial: 7-618-6



Marelui Stat Major al Armatei



Np. 912-SR2



Biroul II



…In luna februarie 1916, s-a aflat pentru prima dată că se pregătea o revoluţie în Rusia. Următoarele personalităţi şi societăţi participaseră la această operă distructivă:



1. Iakob Schiff, evreu



2. Kuchn, Loeb et Cie – bancă evreiască sub direcţiunea evreului Jakob Schiff, Felix Warburg, evreu; Otto Kahn, evreu, Martimer Schiff, evreu



3. Guggenheim



4. Max Breitung



5. Ziarul FORWARD din New York



Reţeaua internaţională a financiarilor evrei îl sponsorizase pe Troţky-Bronştein via Stockhholm. Spaţiul nu ne permite să extindem relatările asupra tuturor braţelor uriaşei caracatiţe iudeo-masonice care se încolăcise pe trupul Rusiei vlăguite de război. Deci, din Statele Unite, din Anglia şi Franţa reţeau iudaică îşi concentrase forţele pentru a face din Rusia baza revoluţiei universale. John Clayton, corespondent spe­cial, în THE CHICAGO TRIBUNE, citez: Troţky conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan48. Gazete şi mari reviste ale vremii, printre ele numesc şi THE CRISTIAN SCIENCE MONITOR49, dezvăluie adevărata faţă, adevăraţii conducători şi adevăratele scopuri ale revoluţiei bolşevice din Rusia. Troţky a fost instruit şi finanţat de mafia iudaică din Statele Unite, fiind eliberat din închisoarea Halifax la intervenţia guvernului dominat de evrei. Să ne lămurim în continuare folosind surse neacademice. Revista evreiască CRONICLE – Londra – 191950… in faptul că aşa de mulţi evrei sunt bolşevici, în faptul ca idealurile bolşevismului în multe puncte conforme cu cele mai înalte idealuri ale iudaismului. Tot în CRONICLE -1920, scriitorul evreu Israel Zangwill îl amestecă pe Troţky-Bronştein printre evreii care au ocupat posturi înalte în guvernele britanic şi cel bolşevic unguresc, făcând elogiul rasei semite: care a produs un Beaconsfield, un Reading, un Montagu, un Klotz, un Kurt Eisner, un Troţky… Alt scriitor evreu, Bernard Lazare… Evreul ia parte la revoluţiuni şi el participă la ele într-u atât întru-cât el este un evreu, sau mai corect, într-u atât întru-cât el rămâne un evreu… Rabinul Judah Leon Magnes în JEWISH FORUM – februarie 1919 New York: …evreul devine în Germania un Marx şi un Lassale, un Hans şi un EdwardBernstein; în Austria el devine un Victor Adler şi un Friedrich Adler; în Rusia un Troţky… Revista rusească SPRE MOSCOVA, septembrie 1919: poporul evreu constituie adevăratul proletariat, adevărata “internaţională” care nu are ţară. Kohan în gazeta COMUNISTUL 51 din aprilie 1919 (n.n. am tradus numirea gazetelor): ..Fară exageraţiune trebuie sa se ştie că marea revoluţie socială rusească a fost întradevâr înfăptuită cu mâinile evreilor. Ar fi fost oare în stare masele ignorante şi asuprite ale lucrătorilor şi ţăranilor ruşi să scuture jugul burghezimei prin ele înşile. Nu au fost tocmai evreii care au condus proletariatul rusesc spre aurora Internaţionalei şi nu numai că 1-a condus, dar chiar conduc acum cauza sovietelor care rămâne în mâinile lor sănătoase? Noi putem fi liniştiţi atâta timp cât comanda supremă a Armatei Roşii se afla în mâinile tovarăşului Leon Troţky. Este adevărat că nu există evrei când este vorba de combatanţi, dar în comitete şi organizaţiunîle sovietelor, ca comisari, evreii conduc în mod vitejesc, masele proletariatului rusesc la victorie. Nu este nelogic faptul ca în timpul alegerilor pentru toate instituţiunile sovietelor, evreii au reuşit cu o majoritate copleşitoare… Lacrimile evreieşti vor reieşi din aceasta îmbrăcate în picături de sânge…



Dacă Kohan explică limpede şi cu dispreţ că masele poporului rus nu erau în stare să înfăptuiască revoluţia fără a fi conduse de evrei, el izbucneşte într-o sinistră profeţie criminală: “lacrimile evreieşti vor ieşi din revoluţie îmbrăcate în picături de sânge”…52 Rusia şi Ucraina au fost teatrul unor progromuri crâncene împotriva exploatatorilor evrei. Revoltele populare, căzâcimea au masacrat la răstimpuri pe cârciumarii şi negustorii evrei care sugeau staniţele, satele şi oraşele ruseşti şi ucrainene. Guvernele ţârii au reprimat iudeo-masoneria şi iudeo-anarhia. De aici ura de moarte a evreilor ruşi împotriva ruşilor şi a statului lor naţional. De aici crimele în masă împotriva poporului rus şi ucrainean, începând de la vârf până la mujicul de rând. Acesta este tâlcul sângeros, criminal şi monstruos al citatului din Kohan. Teribilele CEKA şi GPU sunt invenţii diabolice ale iudeilor, conduse de iudei, având drept scop exterminarea fizică a tuturor inamicilor revoluţiei iudaice din Rusia.

Ura străveche a iudeilor împotriva creştinilor sintetizată în PROTOCOALE, ura evreimii ruse împotriva marelui popor rus şi fraza prea puţin criptică a acelui Kohan talmudic pomenit mai sus s-au tradus în realitate prin transformările fostului imperiu ţarist într-un imens abator uman al creştinilor şi musulmanilor, în care au fost asasinaţi prin torturi bestiale milioane de oameni, alte milioane luând calea lagărelor de exterminare fiind supuse celor mai crâncene metode de dezumanizare. Deocamdată câteva motivaţii “teoretice”. Unul din cei mai bestiali călăi, M. I. Lazis în cartea DOI ANI DE LUPTĂ PE FRONTUL INTERN – Editura de Stat – Moscova 1920: “Noi nu luptăm împotriva unei persoane individuale. Noi distrugem o clasă. Nu căutaţi în motivarea sentinţei, vreo dovadă că acuzatul ar fi combătut prin cuvinte sau fapte puterea sovietică. Cea dintâi întrebare pe care o punem noi acuzatului este, care este clasa căreia îi aparţine, care este profesia şi originea lui. Aceeaşi întrebare hotărăşte soarta lui. Iată sensul teroarei roşii”. Se exceptează rabinii şi evreii de orice profesie. Câteva cifre pentru perioada 1917-1923 după Sovoski: TRINITATEA ROŞIE, 1931, pag. 278. Au fost executaţi: 25 episcopi, l 215 preoţi, 6 075 profesori, 8 800 medici, 54 850 ofiţeri, 260 000 soldaţi, 10 500 poliţişti, 40 000 jandarmi, 19 850 funcţionari, 344 250 alţi intelectuali, 815 000 ţărani, 192 000 muncitori, în principal au fost lovite instituţiile naţionale fundamentale: şcoala, biserica, armata şi clasa de bază a statului rus, ţărănimea. Nu a fost distrusă nici o sinagogă, împotriva preoţimii creştine s-a dezlănţuit cea mai sălbatecă represiune, punându-se în aplicare cerinţele PROTOCOALELOR. Conform ziarului francez LE MATIN din 26 august 1927, până la acea dată numărul episcopilor asasinaţi s-a ridicat la 31, iar al preoţilor la 1550. Mitropolitul Vladimir al Kievului a fost torturat în altar spre a mărturisi unde ţine tezaurul. Apoi, legat de coada unui cal, a fost târât în galop pe străzile oraşului, după care legat de un stâlp de telegraf a fost ars de viu, primind moarte de martir. Mitropolitul Veniamin al Petrogradului a fost târât prin oraş, legat de un automobil, după care a fost stropit cu gaz, legat de poarta unei clopotniţe şi i s-a dat foc. Pe episcopul de Tobolsk, Hermoghen 1-au martirizat, legându-1 de cârma unui vapor. A murit îngheţat. Arhiepiscopul de Perm, Andronic, după tortură, a fost îngropat de viu. Lista se poate lungi cu martirizarea episcopilor de Astrahan, Belogorod, Cernicov şi a altor înalţi ierarhi ruşi şi ortodocşi. Nici un rabin n-a fost ucis. Nici o singură sinagogă n-a fost tranformată în magazie, în grajd, în depozit aşa cum au fost transformate mii şi mii de biserici creştine şi moschei musulmane, unele operă de artă orientală văzute de mine la Samarkand şi Buhara, la Duşanbe şi Taşkent în stare de semiruină. In Rusia iudeo-bolşevică s-au pus în practică dezideratele PROTOCOALELOR după cum urmează: Protocol 4: ….trebuie să subminăm credinţa, să smulgem din mintea creştinilor adevăratele principii despre Dumnezeu şi spirit şi sa înlocuim aceste concepţii prin calcule matematice si pofte materiale. Protocol 5: …. Când vom priva masele de credinţa lor în Dumnezeu, autoritatea stăpânirii va fi târâtă în şanţ unde va deveni proprietate publică şi noi vom pune mâna pe ea. Protocol 14:… Când vom deveni stăpâni vom privi ca indezirabilă existenţa oricărei religii afară de a noastră proprie, proclamând un singur Dumnezeu de care este legată soarta noastră de popor ales… Pentru aceste motive noi trebuie să distrugem toate celelalte religii.



… Numărul victimelor iudeo-bolşevismului din Rusia martiră între anii 1917-1940 se ridică la milioane de oameni. 99% din aceştia, creştini. In loc de concluzie, citez din Apelul Ligii Evreieşti Internaţionale – Secţia Petrograd, găsit asupra comisarului de batalion Zender din trupele roşii care invadaseră Estonia.



… Fii ai lui Israel! Se apropie ceasul victoriei noastre definitive. Suntem în ajunul stăpânirii noastre mondiale. Ceea ce am văzut până acum doar în vis, a devenit acum o realitate. Acum câtva timp eram slabi şi neputincioşi. Astăzi ne înălţăm cu mândrie capetele, căci lumea a fost clintită din temelii…



“DICTATURA IUDAICA”. Până după al doilea război mondial, spre sfârşitul vieţii lui Stalin, Rusia, apoi U.R.S.S.-ul au fost conduse în mod dictatorial şi terorist de către evrei care au ocupat în mod majoritar, câteodată cu majoritatea absolută, toate instituţiile noului stat. La congresul bolşevicilor din august 1917, prezidiul a fost compus de trei ruşi, l georgian de origine maternă incertă – Stalin – şi 6 evrei. La şedinţa decisivă a comitetului central din 23 octombrie 1917 au luat parte: Ulianov – Ziderblum zis Lenin, evreu pe jumătate; Svedlov – evreu; Leon Braunstein zis Troţky – evreu; Apfelbaum zis Zinoviev – evreu; Rosenfeld zis Kamenev – evreu; Dugajvili zis Stalin – georgian, pe linie maternă evreu; sau osetin, Uriţki – evreu; Dzerjinski – polonez; Kolontay – evreu; Babnov – rus pentru coloratură. Iată cine a dispus de soarta Rusiei. Organul represiv, înspâimântătoarea CEKA (comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, a speculei ilicite şi a sabotajului) a fost patronată de polonezul sadic Dzerjinski, având conducerea formată în exclusivitate din evrei; adjunctul lui Dzerjinski, evreul Sachs; în celelalte funcţii evreii Uriţki, Josilevici, lagoda – Jehudo; Messing, Unschlicht, Moghilevski, Artusov, Katznelson, Triliser, Kogan, Breslau. Baia de sânge, rusesc, ucrainean, belarus, tributul cumplit dat de popoarele mahomedane se înscriu în dosarele acestei instituţii iudaice care plăteşte ruşilor cu vârf şi îndesat marginalizarea de veacuri a evreilor khazari. Alte nume din conducerea fostei Uniuni Sovietice arhicunoscute în epocă: Gubelmann zis laroslawski; Epstein zis lakovlev; Finkelstein-Wallach zis Litvinov; Kalmanovici (preşedinte Banca de Stat); Rosengoltz (comisar al aprovizionării) şi desigur Lazăr Moiseevici Kaganovici, cel mai puternic reprezentant al iudaismului despre care ziarul TOG din New-York din care a reprodus ziarul evreiesc MOMENT-Varşovia nr. 260 B din 19 noiembrie 1934 scria: Reţineţi numele şi întipăriţi-1 în memoria voastră: Lazăr Moiseevici! El e un om mare acest Lazăr Moiseevici – el va stăpâni odată împărăţia tarilor. Au fost patru fraţi şi trei surori Kaganovici. Toţi au funcţii de primă importanţă înr partid şi în stat. Fiica lui Lazăr Moiseevici-Roiza, a fost un fel de soţie a lui Stalin, care îl avea medic personal pe talmudistul Weissbrod. Este semnificativă lista evreilor din comisariatul poporului pentru finanţe spre sfârşitul perioadei antebelice: Goldenberg, Seidlin, Rifkin, Kogolman, Kogan, Lichtenstein, Ris, Smucler, Sifman. Controlul politic şi administrativ al Armatei Roşii a fost în epocă 99% în mâinile evreilor. Comisari politici: Moscova, Weissmann zis Veclicev; Caucazul de Nord, Ghermanovici, Extremul Orient, Aaronstamm; la 28 noiembrie 1935 sunt numiţi comisari de corp de armată: Grunberg, Gruber, Horoş şi comisari divizionari: Bargher, Bauser, Seldovici, Rabinovici, Pismanic, Weineross. Evoluţia înaintării evreilor la posturile cheie din Armata Roşie şi la gradele şi comenzile supreme sunt urmărite cu atenţie de evreimea internaţională şi mai ales de cea din Statele Unite. Exemplu: ziaristul evreu Segal în revista lojei masonice B’NAI B’RITH din Cincinnati; nr. 10/1935: … Comandanţii de armată evrei generalul Rapaport şi generalul Ţeitlin au fost decoraţi cu ordinul Lenin, suprema decoraţie a Uniunii Sovietice. Nu vrem să ne delectăm cu onorurile militare ale evreilor, dar imaginaţia noastră ia în seamă cu plăcere anumite posibilităţi care rezultă din faptul că doi generali evrei excelenţi fac parte din armata rusa (n.a. citiţi cu atenţie ultima parte a frazei).



Dictatura iudaică s-a manifestat sângeros faţă de toate clasele sociale. A atins limitele monstruosului faţă de ţărănimea înstărită, aşa-zişii culaci: Statul ma­jor al distrugerii culacilor, cel care a elaborat şi directiva din care reproduc câteva fragmente, a fost compus din Lazâr Moiseevici Kaganovici şi colaboratorul lui, Baumann. Executantul planului: Iagoda – Herşel Iehuda. între 1929-1930 sunt distruse 5 milioane de gospodării ţărăneşti. Peste satul rusesc, peste staniţele căzâceşti se revarsă ura de veacuri a khazarilor mozaici. Numai 5 membri de familie să fi fost, înseamnă că iudeii bolşevici au asasinat, deportat sau distrus 25 de milioane de ţărani aparţinând masei vitale a poporului rus.



Declanşarea pogromului împotriva ţăranilor este făcută de Stalin la 27 decembrie 1929 într-un discurs când a spus: “în ultimul timp am trecut de la politica limitării tendinţelor exploatatoare ale culăcimii, la politica lichidării culacilor ca clasă socială. In cartea sa Bauern unter dem Sowjetstern apărută în. Blut und Boden – Verlag, Goslar prof. dr. K. Michael scrie că s-au constituit trei categorii de culaci şi că metodele de lichidare a clasei sunt cuprinse în circulara concepută de Kaganovici. Citez: … din prima categorie trebuie să facă parte toţi culacii cunoscuţi ca fiind contrarevoluţionari clandestini. Toţi cei care fac parte din această categorie vor fi arestaţi imediat şi împuşcaţi, din ordinul autorităţilor executive locale, fără a se întreba forurile centrale. Această măsură va avea loc fără şovăire, căci misiunea sa este de a preveni încercările de revoltă ale culacilor şi de a se priva răscoalele de conducătorii lor probabili acolo unde vor izbucni ele…55



Din cea de a doua categorie făceau parte culacii care angajau simbriaşi. Acestora li se confisca pământul, casa şi acareturile, ei şi familiile lor erau exilaţi în regiunile nordice la muncă silnică. Zice circulara: …la construcţia şoselelor în Taiga, lucrări de terasament, muncă silvică, muncă în mine. A treia grupă, culacii care nu fac parte din primele două. Li se confiscă averea, casa, obiectele casnice şi sunt alungaţi din raion. Au voie să ia o pereche de cisme şi un schimb de rufe. Se dă liber denunţului, abuzului sadic, tâlhăriei, crimei în masă. Incep sinucideri în masă. Familii întregi sparg gheaţa râurilor şi se aruncă în copci. Tripleta sângeroasă Kaganovici-Baumann-Iehuda exemplifică la superlativ esenţa răzbunătoare a Talmudului şi a Protocoalelor.

Rusia iudeo-bolsevică a fost cea mai crâncenă experienţă iudaică din complexul de experienţe şi tatonări pentru realizarea Republicii Universale prin distrugerea tuturor componentelor NAŢIONALULUI. Cum nu facem aici procesul iudeo-bolşevismului şi al kominternismului, trecem la o altă experienţă iudaică la fel de sălbatecă şi nimicitoare pe calea bolşevizârii Europei care se numeşte:

La 2 martie 1919 Lenin-Ziderblum a convocat la Moscova un congres internaţional comunist- bolşevic şi la 4 martie a luat fiinţă Internaţionala a III-a iudeo-bolşevică, prilej ca Lenin să declare: Victoria revoluţiei proletare este sigură, întemeierea republicii sovietice mondiale a început 56. Iudeo-bolşevicii au încercat să invadeze Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, fără succes. In Europa Centrală însă agentura iudeo-bolşevică a avut succes în Ungaria şi mai la nord-vest în Bavaria. Nu facem istoricul Ungariei anului 1918, a francmasonilor în Cercul Galilei, a guvernării contelui Mihali Karoly. Lovitura de stat iudeo-bolşevică din 31 octombrie 1918 pe lângă dezlănţuirea hoardelor de asasini şi terorişti a avut un obiectiv precis: asasinarea patriotului şi omului de stat, contele Tisza Istvân. Se ştie că încă de la 16 octombrie 1918 deputaţii evrei Keri Paul, Korvin Klein-Otto, dr. Lâszlo şi dr. Landler au ratat asasinarea lui Tisza, asasinul desemnat, evreul Lekai-Leitner lanos dând greş. La 31 octombrie contele Tisza este împuşcat acasă la el de către asasini conduşi de evreul Keri Paul, La 19 noiembrie sosesc de la Moscova doi evrei care se căliseră în misiuni de represalii, Aron Kohn zis Bela Kun şi Szamuelyi Tibor care reorganizează partidul comunist. La 22 martie 1919 în Ungaria se declanşează “teroarea roşie”. Szamuelyi brăzdează Ungaria cu aşa-zisul tren al morţii. Două vagoane Pulman de mare lux unde stă satrapul, două vagoane de clasă I pentru terorişti, două vagoane de clasa a treia pentru victime. Un abator uman pe roţi. “Bandiţii lui Lenin” – hoarde de adolescenţi evrei ucid tot ce nu aparţine unui anume proletariat. Dintre cei 32 de comisari ai republicii sovietice ungare, 25 sunt evrei. Iată câteva nume: Kohn zis Kunsi; Lukazs (fiu de milionar); Diener Zoltan. Şi comisarii, intitulaţi cinic “ai poporului”: Gruenhaum zis Garhai; Bienstock zis Bostanzi; Rozenstenzk zis Ronai; Weichselhaum zis Varga; Weinstein zis Vince; Eisenstein zis Moritz Erdely; Salzenberg zis Bela Vago şi Bienstock zis Viro Bela. Teroarea iudeo-bolşevică durează 134 de zile, timp în care Aron Kohn zis Bela Kun stoarce populaţia de 3 miliarde de coroane pe care le va trece mai ales în Austria. La pavoazarea străzilor nu se admiteau pe lângă steagurile roşii decât steagurile alb-albastre ale sioniştilor. Este de notat că primind asigurarea lui Lenin câ-1 va sprijini cu Armata Roşie care va ataca România la Nistru, Aron Kohn zis Bela Kun a dezlănţuit în noaptea de 19 spre 20 iulie 1919 atacul generalizat împotriva Armatei Române aflată pe Tisa. Revenind, notăm schimbul de telegrame între guvernele Rusiei iudeo-bolşevice şi Republicii Sfaturilor Ungare iudeo-bolşevice în urma cărora Starul Major al Armatei Roşii ucrainene a planficat ofensiva împotriva României pe două direcţii: prin Bucovina spre a face legătura cu armatele lui Aron Kohn şi peste Nistru spre a încercui forţele româneşti în Basarabia. Replica Armatei Române a însemnat sfârşitul regimului iudeobolşevic în Ungaria, fuga lui Aron Kohn la Moscova şi mai târziu lichidarea lui, fizică de către Stalin. Contraofensiva Armatei Române începută la 24 iulie se sfârşeşte la 3 august 1919 când trupele româneşti au intrat în Budapesta, redând pacea Ungariei martirizată de bandele sângeroase ale lui Aron Kohn zis Bela Kun.



DIN NOU GERMANIA: Pe ruinele Germaniei wilhelmiene gruparea marxistă SPARTAKUSBUND se transformă în ianuarie 1919 în partid comunist. La Berlin, în Germania centrală, în Ruhr şi în Braunschweig au loc tulburări sociale. Munchenul şi împrejurimile lui cad sub stăpânirea iudeo-bolşevicilor conduşi de evreii Ernst Toller, Levin, Levine-Nissen, Axelrod. Levin şi Levine-Nissen erau şi membrii ai lojei “La steaua care răsare lângă Isar”. Se dezlănţuie teroarea roşie la Munchen, în 1920 bandele de terorişti ai lui Max Hilz bântuie regiunea Vogthand. Iudeo-bolşevismul se cramponează de Germania, aşa cum s-a cramponat de Rusia, punând semnul egalităţii între cele două state, fără să ia în considerare stadiul diferit de dezvoltare economică, socială şi culturală. Reacţia poporului german este naţional-socialismul. Am mai spus-o. După cum reacţia în Ungaria este horthysmul.

http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/12/26/radu-theodoru-romania-ca-o-prada-capitol-2-iudaizarea-europei/



Read Full Post »

Horthy & Comp.
Posted in Uncategorized on December 24, 2011| 11 Comments »

„Graba de a privi lumea prin ochelari trandafirii i-a dus pe unguri în ispita de a-şi exagera dimensiunile… Mereu gata de a susţine că Ungaria este o excepţie printre naţiuni” (William M. Johnston, în Istoria culturii şi spiritul Austriei)

În noiembrie 1919, Armata Română a coborât tricolorul românesc de pe parlamentul Ungariei din Budapesta şi s-a retras, după ce şi-a îndeplinit misiunea de a învinge armata ungară condusă de Bela Kun, care de două ori a atacat România fără declaraţie de război. Bela Kun a fugit din Budapesta şi în locul lui a venit, în galop pe cal alb, Miklos Horthy de Nagybanya!!

Horthy, de profesie ungur, vorbind ungureşte cu accent şi germana fără, a fost amiral, dar, rămânând fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal alb pe care a intrat ţanţoş în Budapesta, ca un mare eliberator, în fruntea Armatei Naţionale, armată care până atunci a stat pitită la Szeged în timp ce Armata Română înfrângea şi elibera Ungaria de comunism. Era normal, de înţeles, ca ungurii, care au un cult al capitalei lor, să-l prefere pe aristocratul amiral în locul comunistului evreu Bela Kun, promontoriul terorii roşii în Ungaria, să-l prefere pe amiralul călăreţ în locul soldatului român care a pus opinca pe parlamentul budapestan, care le-a dat o lecţie istorică; să stea cuminţi în hotarele lor.

Este a treia lecţie istorică dată de români ungurilor:  să-i lase în plata Domnului. Prima i-a dat-o Basarab regelui Carol Robert de Anjou la Posada în 1324, a doua lecţie i-a dat-o Avram Iancu revoluţionarului devenit regent, Kossuth, în Munţii Apuseni în 1849 şi a treia, acum în 1919, când Armata Română a bătut drumul degeaba până la Budapesta, că nici aşa conducătorii ungurilor nu vor să înveţe nimic din istorie!! Nu sunt ungurii singuri care nu vor să înveţe nimic din istorie, sunt şi românii şi alţii.

Horthy a fost bine primit în Budapesta, ca un salvator al naţiunii după grelele pierderi ale Ungariei de la sfârşitul războiului mondial. Pe lângă aplauze şi discursuri, avea nevoie de un statut personal şi de o echipă cu care să pornească la refacerea ţării. Cu ajutorul Armatei Naţionale a câştigat nişte poziţii şi apoi alegerile, măcar la atâta mai era vitează armata lui. După alegeri şi parlamentări Ungaria s-a declarat din nou monarhie, dar lipsind monarhul în acel moment, Horthy s-a instalat ca regent, nu înainte de-a pretinde toate funcţiile unui adevărat rege ungar, era în Martie 1920. Îndată ce s-a auzit că fosta republică sovietică a redevenit monarhie, a sosit la Budapesta, Carol al IV-lea, rege al Ungariei, fost şi împărat al Austriei, care era în drept să ocupe tronul monarhiei, dar Horthy l-a trimis la plimbare, uitând că îi jurase credinţă în 1916, când, după tradiţie, a devenit şi rege al Ungariei. Carol al IV-lea ori Karoly al IV-lea nu se lasă, stăruie şi se întoarce împotriva lui Horthy cu o armată încropită din ce mai rămăsese de prin fostele armate austro-ungare şi după un spectacol, mai mult de operetă decât de operaţiune militară, pierde. Este luat prizonier de Horthy care îl exilează cât mai departe de Ungaria, pe insula portugheză Madeira, unde îşi găseşte odihna veşnică, iar Horthy rămâne în continuare regent ca un rege, pe cal alb!

Printre primii colaboratori a lui Horthy a fost şi ofiţerul Pal Pronay care, împreună cu batalionul său ultra naţional s-a instalat în Hotelul Britania de unde a început  curăţarea ţării de comunişti prin aceleaşi metode folosite anterior deteroarea roşie a lui Bela Kun (nume maghiarizat din cel original Kohn). Când Ungaria a fost curăţată chimic, adică cu plumbi, de rezistenţa şi focarele comuniste, Miklos Horthy s-a spălat pe mâini de inimosul său ofiţer, care a instalat teroarea albă în Ungaria, cum a fost numită atunci şi aşa a rămas în istoria lor. Dar, cum de  comunismul internaţional, şi de cel unguresc în special, evreii au fost incriminaţi ca factori determinanţi, Horthy a lăsat în voia lui pe Gyula Gombos, un anti-semit de primă mărime, să se ocupe de ei, iar acesta prin mijloacele propagandei a reuşit să-i facă răspunzători de toate problemele Ungariei, infiltrând în unguri ura faţă de evrei.

Vremurile grele economice ce au urmat după război şi pentru Ungaria regentului Horthy, l-au făcut să ofteze şi să  închidă ochii, sub care, în pivniţa Institutului Cartografic din Budapesta, din 1924 a început imprimarea banilor falşi!! Imprimeria banilor falşi camuflată în pivniţa budapestană a fost binecuvântată de episcopul catolic Istvan Zadravetz, care s-a rugat la dumnezeul ungurilor să o aibă în paza lui, iar banii falşii au început să fie plasaţi de însuşi şeful suprem al poliţiei şi siguranţei, Imbre Nadosy! Astfel, sub oblăduirea lui Horthy, a bisericii şi poliţiei ungureşti, cu sprijinul material şi tehnic german, imprimeria a produs într-un an peste 30.000 de bancnote false de o mie de franci francezi. Bani buni şi binecuvântaţi erau împrăştiaţi în Europa ca o răzbunare împotriva Franţei pentru Tratatul de Trianon din 1920, necesari pentru propaganda revizionistă, prin Liga Revizionistă recent înfiinţată, şi ce mai rămânea erau binecuvântaţi pentru buzunarele unora, după cum spune vorba ungureascăîntotdeauna se găsesc buzunare pentru bani! Dar, din criza economică i-a scos la suprafaţă primul ministru Istvan Bethlen, nobil descendent din Transilvania, un revizionist de marcă, care ura ardelenimea română şi a pus pe rol maşinaţiuni şi proiecte împotriva României, în vederea recuperării Transilvaniei.

Revizionismul unguresc explodează în urma unui articol din Daily Mail „Locul Ungariei sub soare”, scris de un magnat evreu al presei britanice, Rothermere. Articolul a făcut mare vâlvă prin lume, descriind patetic soarta tragică a Ungariei atât de nedreptăţită prin Tratatul de la Trianon, tratat ce trebuie revizuit. Această revizuire a surescitat întreaga societate ungară, care a lansat lozinca „Nem, nem soho” cu care a început marşul paşilor mici ai revizuirii prin toate mijloacele, în toate părţile, căutându-şi aliaţi cu orice preţ, plătindu-i cu orice preţ.

După acest articol au urmat altele şi altele, chiar şi o carte în urma cărora Rothermere a devenit cea mai preţuită şi adulată persoană a revizioniştilor unguri, a întregii Ungari. A fost primit cu onoruri şi pompă în Ungaria de către populaţie, notabilităţi şi Horthy, iar idolatrizarea a mers atât de departe încât vroiau să-l urce pe tronul Ungariei!! Horthy a strâmbat din nas. Ce l-a determinat pe magnatul evreu Rothermere să se dedice cu atâta vigoare şi amploare revizionismului unguresc, când el nu cunoştea nimic din istoria poporului ungar, a popoarelor înconjurătoare? Cherchez la femme!! În cazul său a fost invers, ea l-a căutat pe el şi l-a găsit la ruletă în Monte Carlo, plictisit că nu are subiecte semnificative, deosebite  pentru ziare. Ea venise cu unul gata pregătit:monstruoasa soartă a măreţului popor maghiar pe care i l-a servit, în doze mari şi repetate timp de zece ani, iar el, după dictare, a tot scris în favoarea Ungariei, ce este o excepţie printre naţiuni, pledând fervent pentru revizionismul Tratatului de la Trianon.

La femme, era o contesă cu origine evreiască, Stephanie zis Steffi, născută Richter la Viena şi devenită Hohenlobe în Ungaria, cu şarm şi nuri atrăgători şi etalaţi din plin, fire jovială şi foarte, foarte deschisă, abilă, rafinată şi şireată, cu tot felul de legături de la Horthy până la Hitler. Viaţa ei un adevărat best-seller, care nu ştiu dacă a fost scris sau nu, dar care ar fi încă un exemplu de cum persoane aparent anonime umblă la roţile societăţii umane schimbându-le, mai mult sau mai puţin, într-un fel sau altul, fără să primească locul şi dimensiunea meritată în istorie, fiind acoperiţi de regi şi regenţi de pe tronuri sau pe cai. În comparaţie cu atrăgătoarea şi înfocata contesă, o reală floare carnivoră, Rothermere era tipul tipic de ignorant englez, încrezut dar naiv care, îndată ce a cunoscut-o, i-a făcut o seamă de complimente, declaraţii şi avansuri, din care reţin declaraţia, consemnată de un scriitor ungur competent: „Ştii, draga mea, eu până astăzi nici măcar n-am ştiut că Budapesta şi Bucureştii sunt două oraşe distincte”!!! E clar cât de autorizat istoric şi geografic era Rothermere să pledeze pentru revizuirea tratatului. De la acelaşi scriitor, Paul Lendvai, aflu că în Ungaria, între cele două războie, era: o atmosferă romantic-naţionalistă, populistă, rasistă, antiliberală, antiintelectuală şi anticivilizatoare. Grele epitete scrise de un ungur despre ungurii săi, iar despre Horthy scrie: Regentul nu era nici foarte cult, nici foarte inteligent, e adevărat mulţi din jurul său şi de la distanţă, mulţi cititori în istorii şi-au dat seama de asta, dar regent să  fii, noroc să ai...

Şi Horthy a avut noroc cu prim-miniştri aleşi de el, care au fost dedicaţi şi determinaţi pentru interesele revizioniste ale regatului ungar. Istvan Bethlen, descendent din nobili transilvăneni, anti-român şi-n somnul cel mai profund, născut la Budapesta şi mort în cea mai bună închisoare din Moscova lui Stalin. Gyula Gomboş un antisemit până-n rădăcinile măselelor, revizionist înfocat şi filohitlerist plecat, a murit de timpuriu fără să apuce să-l vadă pe Horthy intrând victorios, pe cal alb, în Kosice în 1938 sau în Cluj, tot pe cal alb, în 1940. (Grandomania, aroganţa, infatuarea sunt dovezile unei intelectualităţi şi culturi limitate). Al treilea prim-ministru, Pal Teleki a rămas în istorie pentru trei fapte: legile sale anti-evreieşti, sfidarea şi ofensarea reprezentanţilor românilor ardeleni la Cluj în septembrie 1940 şi pentru curajul de a se auto-judeca, după care s-a auto-pedepsit trăgându-şi un glonţ în cap, în martie 1941.

Horthy a călărit mai departe alături de Hitler şi Mussolini, declarând că are o datorie sfântă de a restabili graniţele Ungariei. Hitler, cu care s-a văzut de câteva ori, i-a sugerat un plan paşnic, al arbitrajelor cu vecinii. Prin acest plan i-a promis că el şi Axa îl va sprijini în schimbul aderării la Axă şi al obedienţei. Şi aşa s-a întâmplat. Marşul paşilor mărunţi al revizionismului a continuat cu fanfara propagandei în frunte, urmat de convorbiri de formă cu vecinii în care diplomaţii unguri au refuzat orice idee şi astfel s-a ajuns la arbitrajele de la Viena. După primul arbitraj din 1938, Horthy a încălecat pe cal şi a intrat triumfător în partea de Sud a Slovaciei, în Kosice. Hitler şi-a ţinut promisiunea! După cel de-al doilea arbitraj, din August 1940, Hitler şi Mussolini i-au satisfăcut cea mai dorită din sfintele datorii a lui Horthy: Nord-Vestul Transilvaniei. A fost nemulţumit că nu a primit toată Transilvania, dar Hitler l-a tras uşor de urechi spunându-i să se mulţumească cu cât a primit fără nici-o plată, nici un efort, fiindcă ungurii singuri nu ar fi luat nici atât de la români (e consemnat în stenograme). A oftat şi-a încălecat bălanul şi a intrat în Cluj, gonflat în uniformă de amiral, în ovaţiile conaţionalilor în timp ce românii prinşi pe străzi erau înjuraţi şi maltrataţi să ştie cum va respectă Horthy şi compania punctul cinci al arbitrajului de la Viena, care stipula: Guvernul ungar îşi ia obligaţia solemnă ca persoanele care pe baza acestui arbitraj câştigă cetăţenia ungară, însă aparţin poporului român să fie considerate egale în fiecare caz cu ceilalţi cetăţeni unguri.  De fapt guvernul ungar demonstrase deja la Ip şi Trăznea  cum va respecta obligaţia solemnă de egalitate între cetăţeni!! Iar Pal Teleki descendent al unei vechi familii nobiliare din Ardeal, venit şi el la Cluj, după coada calului bălan, când i s-a reproşat de către reprezentanţii românilor ardeleni atrocităţile de la Ip şi Trăznea ce încălcau obligaţia solemnă, a spus, şi a rămas în consemnat în istorie: Nincs  lakodalom keseles nelkul = Nu-i nuntă fără înjunghieri!! Pentru unguri arbitrajul era o nuntă, pentru românii ardeleni începea cel mai cumplit calvar. Un coleg clujean, mai în vârstă, povestea cum studenţime ungurească a Clujului manifesta pe străzi, strigând lozinci naţionaliste şi revizioniste, dintre care una îi stăruia în urechi şi după treizeci de ani: Ki az olah csordaval = Afară cu turma de valahi!! (Studenţii unguri de atunci sunt părinţii udemeriştilor de azi.)  

Datoria sfântă a lui Horthy s-a mai rotunjit în Aprilie 1941, când, alături de Wehrmacht a asmuţit şi el Honvedseg-ul asupra Yugoslaviei, cotropind şi masacrând populaţia sârbă din Voivodina, primind în recompensă de la Hitler, Bacska, adică 11.000 kilometri pătraţi cu un milion de locuitori, dintre care unguri erau aproximativ treizeci la sută!! În acest moment Horthy a fost proslăvit ca omul care a mărit ţara (orszaggyarapito) avea 73 de ani şi şi-a atins zenitul datorită lui Hitler, datorită Axei, dar în Novi Sad-ul sârbesc nu a mai avut curajul să intre călare, din mai multe motive. Hai să începem cu teama că şi lui i se putea  întâmpla ce i s-a întâmplat prinţului moştenitor, Franz Ferdinand moştenitorul tronului austro-ungar la Sarajevo din 1914, fiindcă sârbii îs răzbunători, nu-s toleranţi la cotropitori şi asupritori, nu-s lasă-mă să te las ca românii! Acum, după cumplitele masacre comise de Honved-seg-ul împotriva populaţiei paşnice din jurul Novi-Sad-ului, în care  au fost omorâţi  peste 5.000 de copii, femei şi bărbaţi, după unele surse, după altele chiar mai mult într-o nelegiuire şi brutalitate tipică ungurească, sârbii erau determinaţi să le răzbune. De aceste abominabile crime, era răspunzător, în primul rând Horthy fiind şeful suprem al Honved-seg-lui.

Intrând în război împotriva Uniunii Sovietice, Ungaria lui Horthy, întregită prin arbitraje şi masacre,  şi-a semnat începutul sfârşitului. E drept că nici România, nici Germania nu au avut alt sfârşit, dar sunt nişte diferenţe. Românii au pornit pentru Nord-Estul României cotropit de sovietici cu un an înainte, Hitler pentru spaţiu vital şi Horthy probabil, visând să intre călare, pe cal alb, în Moscova. Honvedseg-ul lui Horthy nu a avut probleme să masacreze populaţia civilă pe unde a trecut, problema armatei ungare a fost să se confrunte cu armatele regulate şi după dezastrul de pe Don, la Voronej, s-a tot retras până pe Dunăre, la Budapesta, unde a fost distrusă total de armata roşie şi cea română. Cu această ocazie, a cumplitului război mondial, Armata Română le-a dat ungurilor cea de-a patra lecţie istorică, pe care le-o putea da şi fără amestecul ruşilor şi a germanilor, dacă ungurii mai doreau o lecţie istorică în plus.

Miklos Horthy  de Nagybanya nu a mai avut ocazii să-şi îmbrace uniforma de amiral şi să-şi încalece bălanul pentru că Hitler, isteric, i-a luat şeaua, l-a izolat şi apoi l-a domiciliat forţat în Bavaria, fără cal alb! De acolo l-au arestat aliaţii, ce au refuzat să îl dea pe mâna lui Tito, care îi vroia capul pentru ceea ce Honved-seg-ul săvârşise în Voivodina ci l-au implicat în procesul de la Nurenberg. A fost ascultător şi servil şi a scăpat cu viaţă. A murit în Portugalia după ce şi-a scris memoriile, nişte compuneri şcolăreşti, dar cu pretenţii de documente istorice, ceea ce nu-s. La sfârşit, cu limbă de moarte a lăsat în testamentul său să  fie adus în Ungaria numai după ce ultimul soldat rus o părăseşte. Mulţumită lui Gorbaciov acest lucru s-a putut întâmpla după 1991.

În 1993, budapestanii i-au făcut o primire triumfală la fel ca cea din Martie 1920, când a intrat călare şi le-a promis revizuirea Tratatului de la Trianon. Patetism revizionist, şovinism şi naţionalism cât încape pe largile bulevarde budapestane le-au creat ungurilor din nou iluzii trandafirii de expansiune cu toate că după Tratatul de la Trianon din 1920 a urmat Tratatul de la Paris din 1947 care l-a reconfirmat şi consfinţit pe cel anterior…

Ungurii sunt îndărătnici, nu învaţă nimic din istorie, din vremurile vechiului mileniu şi începutul celui nou …

( Corneliu Florea- 1 Decembrie 2011, Alba Iulia)

http://curentul.net/2011/12/19/horthy-comp/